Spuneam zilele trecute unui domn care ocupă vremelnic o funcție importantă ȋn administrația centrală, că romȃni talentați ca Nadia Comăneci şi Gheorghe Hagi, mor cu sutele ȋn Romȃnia pentru că sistemul este unul dezorganizat şi nu este capabil să-I descopere.

Recunosc! Uneori, ȋmi este greu să-mi aleg cuvinte meşteşugite pentru a exprima ceea ce se ȋntȃmplă ȋn alte țări, ar putea sa se ȋntȃmple şi la noi, dar ȋn această țară nu se poate!

Ȋmi cer scuze pe această cale, dacă …deranjez! Nu sunt genul care să sărut ȋn dos pe nimeni şi spun ce gȃndesc!

Din păcate, sportul romȃnesc nu are nici o şansă cu oameni fără viziune şi care nu cunosc ȋn profunzime hibele sistemului! Sportul romȃnesc are nevoie să fie ȋnțeles, pentru că este cu siguranță iubit de foarte mulți! Sportul romȃnesc are nevoie de un preşedinte de țară şi un premier care să iubească şi să reorganizeze din temelii acest domeniu! Sportul romȃnesc are nevoie de manageri, nu de oameni numiți politic sau pe prietenii!

Somnul națiunii naşte monştri, iar somnul celor care păstoresc sportul, conduce de ani buni la lipsa de rezultate cu consecințe pe care ȋncepem deja sa le resimțim.

Este la modă pe Netflix, un film interesant despre viața lui Michael Jordan, ,,The Last Dance’’. Talentul lui MJ nu ar fi fost ȋndeajuns dacă nu ar fi trăit ȋntr-un sistem ca cel american care sa-i pună ȋn valoare calitățile şi sa facă parte din ceea ce ştiu ei să faca mai bine bine: Spectacol!

MJ nu ar fi avut rezultate dacă nu ar fi avut o familie care să-l motiveze şi să-l ȋnțeleagă, dacă el nu ar fi muncit pe brȃnci ca să ajungă la o facultate pentru a nu deveni un anonim. Nici el, nici Scottie Pippen, nici Denis Rodman, nu ar fi reuşit să creeze din Chicago Bulls o echipă atȃt de iubită şi apreciată care să domine baschetul american şi să schimbe viată atȃtor tineri, dacă s-ar fi apucat de mici să vȃndă droguri!

Ȋn 2016 cȃnd am discutat despre industria sportului ȋn Romȃnia şi s-au pus bazele Alianței Naționale pentru Dezvoltarea Industriei Sportului, am văzut oameni entuziastmați dar şi cȃrcotaşi care au terminat studiile ȋn clasa a IV a, care spuneau: ,,ce mai vrea şi asta să spună’’?

Michael Jordan a facut din Nike care era o firmă anonimă, un brand mondial care are acum cifre de afaceri anuale colosale! Despre asta este vorba ȋn industria sportului! Sa gaseşti un copil anonim talentat, să-l educi şi să-I canalizezi energia pentru a deveni un campion, model pentru ceilalți şi nu un campion analfabet! Să gaseşti tineri care să facă spectacol! Care să vȃndă biletele la un meci ȋn cȃteva minute iar cei care stau şi se uită la televizor să-şi spună: ,,Wow! De ce nu am fost şi eu acolo?’’

Marele Anatoli Karpov spunea: ,,Energia la copii este ca o reacție de fusiune nucleară! Dacă ştii să o controlezi, ai energie! Dacă nu, ai o bombă!’’

Ca să facem trecerea de la Nike Air Jordan la tenişul de Drăgăşani (celebru ȋn tinerețea mea) dar care a murit ca tot ce era funcțional ȋn industria romȃnească, trebuie sa ȋnțelegem cum funcționează sistemul! Educaţia fizică şi sportul trebuie să facă parte integrantă din educaţia generală a individului. Acest lucru odată înţeles, face ca o naţiune sa devină sănătoasă şi performantă. Aşa este în toate statele care pun accent pe educaţia completă şi crează cadrul organizatoric ca din fragedă copilărie, copiii să fie încurajaţi să practice în mod continuu şi susţinut activităţile fizice. De obicei, performanţa sportivă este o rezultantă a educaţiei în timp. Forţarea copiilor de mici, pentru a obţine performanţe sportive, nu este recomandată. Respectând descoperirile recente ale ştiinţei, mai ales cele în teoria antrenamentului sportiv, trebuie înţeles că aplicarea criteriilor specifice de selecţie la vârsta stabilită ştiințific, pe fiecare ramură de sport, va conduce pe de o parte la o formare sănătoasă a sportivului descoperit, dar şi la consumarea judicioasă a resurselor.

În multe sisteme de cercetare în domeniul sportului, se pune o întrebare foarte interesantă: Unde să căutăm aurul? În mintea sau în corpul unui sportiv?

Toate eforturile materiale, financiare şi cele cu resursa umană, trebuie concentrate în jurul ideii de promovare a educaţiei prin sport şi de îmbunatăţire a stării generale de sănătate a naţiunii. Vehiculul spre normalitate care lipseşte din păcate în sportul românesc, este asociaţia sportivă (şcolară şi universitară).

Trebuie înţelese rolul şi mai ales difenţa dintre ora de educaţie fizică şi sport şi antrenamentul sportiv. Ora de EFS este o oră informală, aşezată în trunchiul comun al educației alături de celelalte discipline: istorie, matematică, geografie, fizică, altele.

Ora de EFS are ca prioadă de timp 45 de minute şi este ştiinţific demonstrat, că un profesor foarte bun de EFS nu poate atinge decât un nivel al efortului fizic de o intensitate maximă de nivel ,,mediu’’, pe o perioadă de maxim 20 din cele 45 de minute.

Şedinţa de antrenament (parte integrantă dintr-un microciclu/mezociclu/macrociclu de pregătire), poate avea 60-90 sau chiar 120 de minute (în funcţie de ramura sportivă) şi poate fi organizată numai în cadrul unei structuri sportive (asociaţii sportive).

În România, dupa 1990, sistemul national sportiv, a suferit transformări care au condus la sincope, la lipsa rezultatelor sportive dar cel mai grav la o din ce în ce mai proastă stare generală de sănătate a naţiunii. Asta face ca în această perioadă, România să ocupe locuri ,,fruntaşe’’ în clasamentele internaţionale în rândul obezităţii, bolilor cardiovasculare şi de inimă, mortalităţii având drept cauză ciroza hepatica ca urmare a consumului exagerat de alcool şi a fumatului.

Lipsa unei strategii naţionale în educaţie şi a strategiei pentru sport şi tineret, conduce de ani buni la o cheltuire haotica a resurselor financiare şi aşa foarte puţine. Deasemenea, pe lângă proasta organizare a celor doua domenii (educaţie şi sport-tineret), în urma studiilor efectuate a reieşit că România, este ţara cu una dintre cele mai slabe finanţări în aceste domenii ceea ce conduce automat la cheltuieli mari cu tratarea bolilor. Deşi prin legislaţie este stabilit un procent de 6% din PIB pentru educaţie, finanţarea acestui domeniu nu a trecut niciodata în ultimii 30 de ani de pragul de 3.5% . Deşi PIB ul a înregistrat creşteri de la an la an, sportului românesc îi este alocat un procent de 0,052% din PIB.

O alta teorie interesantă la nivel mondial, spune că performanţa economică, este direct proporţională cu nivelul de educaţie şi starea generală de sănătate a naţiunii. Lipsa unei viziuni strategice, conduce la lipsa unui plan de acţiune cu măsuri pe termen scurt, mediu şi lung iar rezultatele vor fi întotdeauna slabe şi întâmplătoare/accidentale.