Pactul National Pentru Sport – o necesitate imediata, sau doar un moft politic?

Incerc sa construiesc o nota de fundamentare prin care sa arat ca schimbarea in bine in domeniul sport, trebuie sa aiba la baza 5 componente esentiale: Viziune, Abilitati, Motivatie, Resurse si mai ales un Plan. Un sistem incomplet, fara una sau mai multe componente de baza (din cele 5 enumerate mai sus), ne pot usor arunca in zona Confuziei, Anxietatii, Stagnarii, Frustrarii si Haosului!
Citesc despre bani si doctrine financiare. Conceptiile clasice (sec. XVIII –sec. XX ) reflectă doctrina liberală potrivit
căreia activitatea economică trebuie să se desfăşoare în conformitate cu principiul laissez-faire, laissez-passer prin care se urmăreşte evitarea oricărei intervenţii din partea autorităţilor publice ce ar putea perturba iniţiativa privată, libera concurenţă şi acţiunea legilor pieţii.

Cred eu ca, liberalizarea domeniului sport, introducerea parghiilor lucrative pentru managerii sportivi vor avea ca rezultanta imediata o diversificare si dezvoltare a politicilor de marketing sportiv care lipsesc cu desavarsire in Romania. O alta rezultanta imediata, cred cu tarie, va fi dezvoltarea mediului privat. Amandoua vor conduce la marirea numarului de practicanti si dezvoltarea fenomenului de fan suport dar mai ales a ceea ce eu denumesc Industia Sportului. Vor fi create locuri de munca si implicit vor creste contributiile la bugetul de stat.
Intr-o discutie cu specialistii in domeniu fiscal, am incercat saptamana trecuta sa explic de ce teoria impactului negativ pentru bugetul de stat in cazul modificarii legii sponsorizarii (de fapt a Codului Fiscal) nu sta in picioare.
Totodata am subliniat clar, ca liberalizarea domeniului sport si transferul sarcinii financiare in 4-8 ani de pe umerii statului (eterna poveste a banului public) pe umerii mediului privat, va fi o rezultanta a unor concepte noi, pe care trebuie sa le introducem acum, imediat.
O natiune sanatoasa, puternica si performanta economic, trebuie sa aiba cetateni sanatosi si educati, dar si un mediu proprice dezvoltarii.

Stagnarea este o rezultanta a lipsei Motivatiei. Confuzia este rezultanta lipsei unei Viziuni.
Consider, si aici ma puteti combate, ca Romania inca mai are viziune, abilitati, motivatie si resurse!

Ceea ce ne lipseste este un PLAN! Asta inseamna ca traim in HAOS!

Daca nu vom reusi sa ne reorganizam in cel mai scurt timp, sa adoptam un Plan de Dezvoltare valabil pentru 4-5 cicluri olimpice, preconizez ca resursa umana si asa putina si din ce in ce mai nepragatita, ne va arunca usor spre Frustrare. Lipsa unui Plan si a Resursei ne va conduce spre ceea ce eu denumesc ,,Cea de a 7 a Optiune”: Caderea Libera!
Principiile formulate de liberali care stau la baza finanţelor clasice sunt:
– cheltuieli publice reduse la minim;
– cheltuielile publice determină diminuarea capitalului productiv al ţării;
– cheltuielile publice trebuie finanţate pe seama impozitelor plătite de membrii comunităţii numai în masura în care aceste cheltuieli se fac în interesul general al societăţii;
– impozitele reprezintă un rău deoarece afectează acumularea de capital productiv, dar sunt un rău necesar deoarece finanţează cheltuielile publice indispensabile societăţii;
– veniturile bugetare curente trebuie să acopere cheltuielile publice anuale altfel statul se îndatorează în scopuri neproductive;
– apelul la împrumuturi este nefast deoarece determină creşterea datoriei publice care antrenează cheltuieli bugetare suplimentare cu dobânzi, constituind astfel o povară pentru generaţiile viitoare.

Una din cele 29 de legi ale sponsorizarii din USA, acorda dreptul companiilor sa sponsorizeze ONG urile cu cat vor, nelimitat, fiind o cheltuiala deductibila. In efortul meu de a intelege, nu am putut sa nu ma gandesc instantaneu, la teoria ,,impactului negativ la bugetul de stat” clamat de MF din tara noastra.

Un american mi-a explicat cu rabdare ca aceasta masura, a fost adoptata prin anii ’80. Statul american si-a dat seama ca nu poate gestiona domenii precum sport, cultura, sanatate, religie, altele, oricate fonduri financiare ar aloca. Atunci au luat decizia de a liberaliza domeniul si paradoxal rezultatele au venit imediat. Amateur American Union este o organizatie nonprofit care gestioneaza doar o parte din sportul scolar si universitar american. Ca o federatie. Ei primesc 45 milioane USD de la guvernul USA si din sponsorizari peste 350 milioane USD! Au un buget, cat tot sportul romanesc la un loc!
Ca sa ajungem si noi acolo, trebuie mai intai restartat sistemul care este muribund si incapabil sa se redreseze singur.

Sportul romanesc are nevoie de parghii pentru dezvoltare, are nevoie de o finantare adecvata pentru dezvoltare si consolidare a mediului privat, de o lege a sponsorizarii lucrativa, de un Plan de Dezvoltare pentru 20-24 de ani aprobat de catre Parlament, astfel incat indiferent cine vine la guvernare, sa nu poata modifica major planul si proiectele incepute sa fie continuate.

Prin aceste măsuri, mișcarea sportivă din România își va majora consistent bugetul dedicat programului competițional astfel încât nu vom mai putea vorbi de subfinanțare, tintele fiind:
– Dezvoltarea sportului scolar si universitar ca baza a piramidei sportului romanesc;
– Imbunatatirea starii generale de sanatate a natiunii;
– Crearea unui numar de aproximativ 100.000 locuri de munca in cadrul Asociatiilor Sportive Scolare si Asociatiile Sportive Universitare;

– Marirea numarului de sportivi legitimati de la 200.000 la 4.5 milioane in maxim 4 ani ( tinta/masa critica: 3.3 milioane elevi, 500.000 studenti, aproximativ 1.5 milioane de tineri cu varsta intre 18-35 ani);
– Dezvoltarea industriei sportului (productie si comert cu echipament sportiv, asigurari, servicii hoteliere, transport, service medicale, marketing si publicitate, ticketing, drepturi TV, altele);
– Dezvoltarea mediului privat in sport si transferul in timp (8-12 ani) a sarcinii financiare de pe umerii statului pe umerii structurilor sportive din mediul privat;

Am propus recent semnarea de catre partidele politice a unui PACT NATIONAL PENTRU SPORT!
Cineva spunea ca nu este momentul. Poate anul viitor!? Un alt lider al unui important partid politic, a exclus din start orice cooperare pe aceasta tema, dar l-am rugat sa se mai gandeasca!
Eu cred ca daca lasam orgoliile la o parte si stam la masa, indiferent de convingerile politice, politica sportului romanesc  trebuie sa fie una singura si care sa aiba drept scop nu medalii agatate de gat ci o substantiala imbunatatire a starii generale de sanatate a natiunii, performanta economica, o natiune sanatoasa si educata.
Peste tot in lume, performanta sportiva este o rezultanta a educatiei in timp!

#politicisport #politiciliberalesanatoase #ALDESPORTSITINERET

 

Comments: no replies

Join in: leave your comment