S.O.S. Romania – Mortii nu-i mai putem invia dar viciile pot fi diminuate prin educatie!

Acest studiu este o culegere de date statistice din rapoartele anuale ale Organizatie Mondiale a Sanatatii, Ministerul Sanatatii, Ministerul Administratiei Publice si Internelor, organismelor guvernamentale si nonguvernamentale precum si date culese din rapoarte de specialitate din domeniu. Scopul studiului este de a va informa si de a va prezenta o imagine generala cat mai corecta in ceea ceea ce priveste sanatatea populatiei, cauzele si indicii de mortalitate. Consideram ca foarte multe dintre cauzele unui indice crescut de mortalitate pot fi eliminate prin programe educationale care sa permita populatiei sa inteleaga sursa acestora. Totodata foarte multe efecte pot fi diminuate prin programe educationale avand la baza promovarea miscarii si a educatiei prin sport, integrarea tinerilor si nu numai in activitati si intreceri sportive ca alternative educationale.

 Starea generala si statistici pentru perioada 2000-2005.

 Analiza datelor statistice relevante din ultimii 20 ani indica o situatie nefavorabila a celor trei componente majore ale dinamicii populatiei:

 • rata natalitatii;

 • rata mortalitatii;

 • rata migratiei externe;

 Deteriorarea intregii constructii demografice cu tendinta de a intra intr-o iminenta criza demografica sunt rezultate directe sau indirecte ale intregului context politic, economic si social. In plus, incapacitatea sistemului de sanatate de a reactiona corespunzator si concertat la aceste provocari joaca un important rol in evolutia datelor. In ultimii 20 de ani, ratele natalitatii si mortalitatii sau deteriorat si vor afecta in timp evolutia demografica si piata muncii. In Romania, indicatorul mortalitatii generale a crescut, surclasand rata natalitatii si de aceea, incepand cu anul 1992, au fost inregistrate un deficit demografic natural si o imbatranire a populatiei. Rata natalitatii a scazut de la 13,6 nou nascuti la 1000 de locuitori, in 1990, la 10,2‰, in 2005, inregistrandu-se o crestere semnificativa a ratei mortalitatii de la 10,6 decese la 1000 de locuitori in 1990, la 12,1‰ in 2005. In perioada 2003-2005, speranta medie de viata in Romania a fost de 71,76 ani (INS, Anuarul Statistic al Romaniei 2005), cu diferente semnificative intre barbati si femei, comparativ cu media UE15, de peste 75 ani pentru barbati si 80 ani pentru femei. Sistemul de sanatate a fost incapabil de a face fata cerintelor, din cauza lipsei capacitatii si a dotarilor necorespunzatoare.

 Mai mult, in ultimii ani se constata o lipsa de medici si de personal medical, cauzat de migratia externa. Tendinta ultimilor ani in ceea ce priveste personalul medical pregatit, a fost de a emigra cu scopul de a obtine salarii mai mari. Principalii factori care au condus la aceasta stare de fapt sunt conditiile socioeconomice dificile din timpul ultimilor 20 de ani ai regimului comunist si ai celor 20 ani de transformare si tranzitie economica. Mai mult, situatia din domeniul sanatatii este influentata si de alte politici sau sectoare precum politicile sociale, de mediu, educatia si implicarea populatiei in activitatile sportive, etc. Stilul de viata nesanatos, deficientele de sanatate, agresivitatea schimbarilor de mediu si nu in ultimul rand, lipsa performantei si a profesionalismului in domeniul medical, precum si sistemul sanitar deficitar, incapabil sa faca fata solicitarilor, in principal datorita lipselor de tot felul si a dotarilor necorespunzatoare au accentuat situatia existenta in sanatate.

 In ceea ce priveste incidenta imbolnavirii, situatia este mai mult decat ingrijoratoare.

 Intr-un clasament al acestora avem in anul 2005 urmatoarele cauze:

 1. afectiunile respiratorii (36.146,4 cazuri noi la 100.000 persoane);

2. afectiunile digestive (7.196,3);

 3. afectiunile aparatului locomotor (5.075,8);

 4. afectiunile sistemului nervos si senzitiv (4.733,7); 5. afectiunile sistemului circulator (3.453,4 noi cazuri la 100.000 de persoane).

 Cresterea nivelului de incidenta a imbolnavirii ar putea fi explicata prin influenta factorilor externi precum:

• Factorii socio-economici;

 • Mediul inconjurator si stilul de viata;

 • Alimentatia haotica si nesanatoasa;

 • Lipsa miscarii si a educatiei prin sport;

Este nevoie de imbunatatirea infrastructurii de sanatate a tarii si promovarea de servicii eficiente, care vor sprijini dezvoltarea economica in regiuni. Actiunile ar putea viza modalitatile de imbunatatire a serviciilor, precum si furnizarea tehnologiilor corespunzatoare pentru modernizarea serviciilor medicale. In ceea ce priveste accesul la serviciile de sanatate, exista diferente majore intre mediul urban si mediul rural. Astfel, numarul medicilor era de 5 ori mai mic in mediul rural decat in mediul urban. In anul 2005, Romania a inregistrat 188,9 medici/100.000 locuitori, cu o diferenta majora intre mediul urban (301,4/100.000) si mediul rural (58,2/100.000). Exista, de asemenea, diferente regionale semnificative in ceea ce priveste furnizarea serviciilor de sanatate. Speranta de viata in mediul urban este mai mare decat in mediul rural. Serviciile de sanatate din mediul rural sunt afectate de numarul redus de personal medical (mai putin de 15% din personalul medical deserveste 44% din populatia tarii). Numarul unitatilor medicale din acest mediu este, de asemenea, in scadere.Deasemenea statisticile mortalitatii in zonele rurale sunt serios distorsionate urmare a lipsei de informatie. Din cauza infrastructurii necorespunzatoare si a deficientelor in formarea de specialitate a personalului medical, exista un numar mare de cazuri medicale la nivelul judetelor si spitalelor universitare, care ar putea fi rezolvate la nivelele inferioare (nivel local sau ambulatoriu).Este foarte important de mentionat faptul ca intregi localitati nu beneficiaza de serviciul unui medic sau asistent medical lucru de neacceptat pentru Romania in mileniul al treilea dar este o realitate care ar trebui sa ne dea serios de gandit. Existenta unor conditii medicale precare, a afectat starea generala de sanatate a populatiei, in special in mediul rural si a avut drept consecinta rata scazuta de participare pe piata muncii, precum si o imbatranire a persoanelor active. Copiii sunt la fel de afectati de lipsa conditiilor medicale, fapt ce a condus la rate scazute de frecventa scolara in unele comunitati. Mai mult decat atat, calitatea educatiei si lipsa unui scop efectiv cu o finalitate clara din punct de vedere profesional conduc spre un ridicat indice al abandonului scolar cauzat atat de dezinteresul elevului dar mai ales de dezinteresul familiei/parintilor. Foarte multi parinti prefera sa-si foloseasca copiii la activitati zilnice decat sa-i lase la scoala si sa le indrume pasii spre o pregatire profesionala.Exista o prapastie mare creata intre copiii din zonele rurale si cei din zonele urbane. Egalitatea de sanse este un principiu fara valoare in aceasta zona iar riscul de a aparea nemultumiri sociale pe aceasta tema sunt inevitabile in timp.Ce vor genera ele, vom vedea.

 O stare buna de sanatate este esentiala pentru participarea in economie si reprezinta un mijloc pentru asigurarea standardelor decente de viata pentru membrii familiei. In consecinta, imbolnavirea poate deschide cercul vicios al saraciei pentru oamenii amenintati de riscul marginalizarii sociale. In acelasi timp, mentalitatile si insuficienta dezvoltare a culturii de ingrijire a sanatatii au ca rezultat expunerea la imbolnaviri premature si accidente. Schimbarea atitudinilor presupune constientizarea pacientilor asupra drepturilor si obligatiilor lor, o toleranta mai redusa pentru discriminare si cresterea respectului fata de profesionistii din sistemul de sanatate. Nevoia pentru o libertate de alegere si a unor servicii individualizate, precum si nevoia unui acces la o gama mai variata de tratamente medicale sunt larg recunoscute. Este important ca nevoile de baza ale populatiei privind sanatatea sa fie corect evaluate si rezolvate, pentru ca acest lucru poate sa contribuie la eliminarea serviciilor medicale ineficiente sau chiar daunatoare.

 Stare generala si statistici pentru perioada 2005-2010.

 Dupa unele statistici neoficiale avem in 2010, 1,9 medici la 1000 locuitori ceea ce inseamna foarte putin. Cifrele in regresie au si un efect de neimaginat. Incet incet dispar din preajma noastra din ce in ce mai multe personae, cunoscuti cu care mai ieri am vorbit la telefon sau i-am salutat pe strada. Bolile de inima, cancerul si problemele aparatului digestiv sunt principalele cauze de mortalitate in Romania, arata datele furnizate de Centrul de Statistica din cadrul Ministerului Sanatatii.

 Bolile de inima.

Din peste 253.000 de decese inregistrate in 2008, peste 150.000, respectiv 60%, au avut drept cauza bolilor de inima. Cifrele sunt ingrijoratoare mai ales datorita faptului ca desi statisticile aratau si acum 5 ani un ridicat grad de periculozitate dinspre aceasta directie, Romania nu a facut eforturi pentru a combate sedentarismul, alimentatia haotica si nesanatoasa alocand acestor tipuri de programe o foarte mica atentie. Dintre acestea, cele mai frecvente au fost afectiunile cerebrale si vasculare, cardiopatiile ischemice si hipertensiunea arteriala. Urmeaza infarctul miocardic acut si cordul pulmonar cronic, inmultindu-se dramatic si cazurile de tulburari mentale.

 Pe langa alimentele bogate in grasimi saturate, (untul, branzeturile grase, carnea grasa sau produsele prajite in grasimi animale) – romanii au continuat sa prefere carnea de porc in locul celei de pui sau peste.

Cancerul.

Cancerul reprezinta a doua cea mai comuna cauza de mortalitate in randul romanilor. Cele mai multe tumori sunt inregistrate la nivelul aparatului respirator, acestea afectand traheea, bronhiile si plamanii. Tumorile maligne ale stomacului si cele ale sanului se situeaza pe urmatoarele locuri in acest clasament, acestea fiind urmate de cancere de col uterin si de prostata.

Boli ale aparatului digestiv.

 Pe locul trei se afla bolile aparatului digestiv. Aproximativ 15.400 de romani si-au pierdut viata de pe urma acestora, cea mai mare frecventa inregistrand-o cirozele si hepatitele cronice, aproximativ 11.000 de cazuri. In ceea ce priveste cirozele hepatice cauzate de consumul de alcool avem in 2010 cel mai ridicat indice de mortalitate din Europa pe plaja de varsta 25-40 de ani. Peste 75% dintre decedati sunt persoane din mediul rural care nu au alternative si consumul de alcool reprezinta alternativa cea mai la indemana pe fondul unei educatii precare.

Romania ocupa in 2010 locul 3 in Europa in ceea ce priveste obezitatea. Daca acum 10 ani nici nu contam in clasamentul de acest tip de clasament anul acesta am ajuns „pe podium”. Alimentatia haotica si tipul de masa junk food a contribuit la acest ingrijorator loc 3. Cele mai multe persoane care au probleme de greutate sunt tineri si persoane cu varste cuprinse intre 10-45 ani. Intamplator sau nu, companiile de profil (Mc Donalds, KFC, etc.) inregistreaza in Romania cifre de afaceri frumoase in aceasta perioada. La polul opus al statisticilor constatam un adevar ingrozitor: 6 persoane din 100 efectueaza exercitii fizice in mod constant (zilnic sau saptamanal de cel putin 2-3 ori), 1 persoana la 100 din mediul rural efectueaza exercitii fizice programate intr-o luna calendaristica. Aceasta stare de fapt este o rezultanta a saraciei dar mai ales a lipsei de educatie si privarii de acces la infrastructuri/baze sportive.Ingrijorator totodata este faptul ca intimp ce in zonele urbane se cheltuie sume colosale schimbarii in fiecare an al bordurilor si refacerii carosabilului, in zonele rurale nu avem locuri de recreere, spatii de joaca, nemailund in seama lipsa de parcuri si baze de agrement. Aceste cauze precum si saracia produc efecte: consumul exagerat de alcool si tutun inca de la varste fragede si un indice de mortalitate alarmant.

 Fumatul.

 Statisticile arata ca in Romania exista cinci milioane de fumatori. Peste 25% dintre romani fumeaza. Consumul de tutun se asociază cu o creştere a incidenţei bolilor cardiovasculare, tutunul este factor de risc pentru deces, boala ischemică cardiacă, degenerarea miocardică, anevrism aortic, ateroscleroză, tomboza cerebrală.Fumatul accelerează procesele de ateroscleroză, lezând structura şi funcţia hematiilor, trombocitelor, leucocitelor. Riscul de cancer la fumătorii activi dovediţi biochimic este de 7,8 mai mare, acelasi indice fiind valbilsi in raportul dintre bărbaţi şi femei. Fumatul este factor de risc pentru apariţia mai multor tipuri de cancer:bronhopulmonar, al cavităţii bucale şi al laringelui, esofagian, renal, pancreatic, gastric, de vezică urinară, piele, hepatic şi a leucemiei. Riscul de a dezvolta o neoplazie este legat direct de numărul de ţigări fumate pe zi,de durata fumatului, şi conţinutul în tar şi nicotină al acesteia.

Cancerul pulmonar produce mai multe decese decât orice alt tip de cancer, aproximativ 90 % (!!!!) din totalul general.

In Romania începând cu 1990 fumatul a crescut evident şi constant în proporţii alarmante.

Cauze .

• Tranziţia spre o economie de piaţă;

• Apariţia companiilor internaţionale de tutun;

 • Lipsa reglementărilor legislative;

• Producţie locală şi reclamă agresivă;

• Dar mai ales lipsa educatiei si a programelor nationale pentru stoparea consumului de tutun;

Consumul de ţigări în 2001 a crescut cu 77,3% ( 32.250 milioane) faţă de anul 1990 (18.190 milioane). în 1995 aproximativ 1/5 din ţigările consumate proveneau de pe piaţa neagră. Consumul per capita de ţigări în România a crescut cu 83,9%, de la o medie de 2,1 ţigări/zi la 4 ţigări/ zi. Morbiditatea prin boli respiratorii cronice a avut urmatoarea crestere: Anul Morbiditatea %000 1990 28,86 1995 32,70 2001 34,14 2005 36.70 2008 41.15 Din pacate se constata un consum mare de tigari in randul tinerilor in special al elevilor inca din gimnaziu. Lipsa educatiei conduce la un fenomen trist care promoveaza fumatul ca un act de maturitate unii tineri reusind sa se impuna in fata altora constient sau mai putin constient. Fenomenul in sine are si efecte dezastruoase in ceea ce priveste rezultatele la probele sportive, canalizarea energiei elevilor spre competitii sportive. Interzicerea fumatului in unele locuri publice este foarte binevenita in actuala conjuctura. Din pacate masura nedublata de seturi de masuri necesare atragerii populatiei spre alte activitati (sportive, etc.) nu va conduce la scaderea numarului de fumatori si a numarului de decese.

Cancerul de col uterin.

Romania se afla pe primul loc in Uniunea Europeana la mortalitatea cauzata de cancerul de col uterin, cu un risc de 6,3 ori mai mare decat media europeana, iar 13 romance din 100.000 sufera din cauza acestei boli. Lipsa de educatie dar si neajunsurile conduc anual la moartea a peste 2.000 de femei din cauza cancerului de col uterin.

Mortalitatea infantila.

Romania inregistreaza una dintre cele mai mari ponderi a mortalitatii infantile din intreaga Europa.Procentul de 13,9%, este depasit la acest capitol numai de Moldova si Ucraina. Anul trecut (2009) au fost inregistrate 2.250 de decese in randul copiilor mai mici de un an potrivit unei statistici a Societatii Nationale de Medicina de Familie, citate de SfatulMedicului.ro. Principala cauza a mortalitatii infantle este reprezentata de bolile pneumococice, care ucid in fiecare an cate 1,6 milioane de oameni, la nivel global, jumatate dintre acestia fiind copii, aflati in primii cinci ani de viata. Copiii ce sufera de o astfel de infectie pneumococica prezinta diverse simptome, cum ar fi febra mai mare de 39 de grade, frisoane, tuse, junghiuri toracice, urechi inflamate, puroi in ureche, varsaturi, ameteli, cefalee, anorexie si iritabilitate. Singura solutie pentru prevenirea imbolnavirilor este vaccinarea, insa si aceste vaccinuri trebui imbunatatite in mod constant, pentru a ramane eficiente. O mare parte a copiilor mor la nastere impreuna cu mamele lor. O mie de femei mor la nivel mondial in fiecare zi, din cauza complicatiilor la nastere, arata statistica Organizatiei Mondiale a Sanatatii, care noteaza insa ca numarul de decese a scazut cu o treime din 1990 si pana astazi.O parte dintre aceste femei sunt de nationalitate romana. Numarul de femei care mor din pricina complicatiilor la sarcina a scazut cu 34%, de la 546.000 in 1990, la 358.000 in 2008, arata raportul „Evolutii in mortalitatea materna”, realizat de Organizatia Mondiala a Sanatatii, UNICEF, UNFPA si Banca Mondiala. Progresul este notabil, insa rata cu care scade numarul deceselor este multa prea scazuta, arata OMS. Mai precis, cu 50% mai mica decat ar fi necesat pentru indeplinirea obiectivelor organizatiei. OMS intentioneaza sa reduca mortalitatea materna cu 75%, intre 1990 si 2015, ceea ce inseamna un declin al numarului de decese cu 5,5% pe an. Iar pana in prezent, declinul a fost, in medie, de doar 2,3%. Lipsurile de tot felul, accesarea rapida a unui serviciu medical conduc la aceste decese. In Romania ignoranta si lipsa educatiei mana in mana cu un sistem de sanatate precar face inca victime in randul mamelor. „Reducerea globala a ratei de deces matern este incurajatoare. Femeile in care femeile au risc crescut de a muri in timpul sarcinii sau al nasterii iau masuri care se dovedesc eficiente; scolesc mai multe moase, intaresc spitalele si centrele de sanatate pentru a ajuta femeile insarcinate. Nicio femeie nu ar trebui sa moara pentru ca nu are acces la planificare familiala sau la ingrijiri medicale”, a spus directorul general al OMS,Margaret Chan.

Suicidul.

 Deasemenea s-a constat un indice crescut de suicid in special in randul persoanelor cu varste cuprinse intre 25-45 de ani din zonele rurale dar mai ales, in anul 2010, in randul pesoanelor trecute de 55 de ani din zonele urbane.Probabil lipsurile de tot felul, reducerea pensiilor si a salariilor cu 25% au ca rezultat direct si cresterea acestui indice.

Violenta domestica. Depresiile. Altele.

 In top se mai numara si leziunile traumatice urmare a violentei domestice. Rata mortalitatii avand la baza aceasta cauza este mult mai mare in mediul rural decat in zonele urbane.

 Accidentele de circulatie produc anual victime in Romania.In anul 2008 au decedat pe drumurile noastre sau din cauza accidentelor rutiere 2820 de persoane. Este echivalentul unei comune cu o populatie medie. In fiecare an dispare metaforic cate o localitate de pe harta noastra dar tragicul survine in urma analizarea cauzelor: viteza excesiva, consumul de alcool, lipsa marcajelor si semnelor de circulatie, starea generala proasta a carosabilului, nivelul de pregatire al conducatorilor auto dar si starea tehnica a masinilor. In 2009 au murit in Romania 2640 de persoane tot din cauza accidentelor de circulatie. Cele mai multe persoane mor in Romania pe DN1. Neputinta noastra este dramatic regasita si in disparitia semenilor nostri: lipsa autostrazilor, viteza si graba excesiva conduc iremediabil la accidente mortale care indurereaza familiile dar din pacate nu facem nimic in acest sens.

O alta cauza de deces o reprezinta tulburarile mentale si de comportament, peste 2.600 de persoane au murit in 2008 din cauza acestor boli si 2850 in anul 2009. Otravirile, afectiunile aparatului respirator si bolile infectioase sunt deasemenea cauzatoare de morti si ingroasa randul celor disparuti cu zile in Romania.

Aceste cifre ar trebui sa constituie un serios semnal de alarma. In acelasi timp se impune luarea unor masuri importante care sa contribuie la diminuarea lor.

 In economie, pentru unii, timpul inseamna bani. Demersurile unora, conduc la moartea multor semeni, cu stiinta sa nu, voit sau mai putin voit rezultatul fiind acelasi. Tragicul acestor demersuri il constituie faptul ca aceste lucruri se intampla sub ochii nostri, cu concursul nostru mai mult sau mai putin voit.

Programele guvernamentale ar trebuie sa vina in intampinarea acestor probleme nationale cu solutii viabile si pe termen lung. Curajul de a lua o masura trebuie dublat de capacitatea de a gandi o strategie in domeniul sanatatii, educatiei, tineretului si sportului. De multe ori cercetarea, stiinta ne ofera solutii. Uneori este prea tarziu. Viciile, pot fi diminuate insa, numai prin educatie.

Comments: no replies

Join in: leave your comment