România nu se confruntă doar cu o scădere a interesului individual pentru sport, ci cu o pierdere progresivă a elementelor cheie din punct de vedere social, care produceau obișnuința sau mai exact cultura practicării activităților fizice: școala si competitia sportivă școlară, familia, comunitatea locală, cluburile sportive care se ocupă cu performanţa sportivă, sponsorizarea, administrația locală și finanțarea publică predictibilă.

Legislația românească în vigoare recunoaște expres practicarea educației fizice și sportului ca drept al persoanei, garantează libera asociere în structuri sportive și reglementează distinct educația fizică, sportul școlar și universitar, sportul pentru toți și sportul de performanță.

Cu toate acestea, între normă și funcționarea reală există o ruptură structurală..

Problema principală este că România are instituții și texte legale, dar nu are un mecanism operațional integrat care să ducă practicantul de la școală către club, de la familie către comunitate, de la administrația locală către finanțare predictibilă și de la sponsorizare către sportul de performanţă.

Încerc de ani buni, să aduc în atenţia opiniei publice și factorilor de decizie interesaţi, idei și propuneri care să contribuie la o bună guvernare a domeniului sport iar teza acestui material este următoarea: românii nu mai fac sport în măsura necesară pentru că sportul a fost împins treptat din zona vieții cotidiene, în zona serviciilor comerciale, a performanței selective fără să se respecte normele sau a evenimentelor izolate care doar cheltuie bani și nu fac parte dintr-un plan strategic.

Pentru redresare, România trebuie să reconstruiască sportul ca politică publică de sănătate, educație, comunitate și dezvoltare locală. Fără voinţă politică, fără o persoană care sa preia rolul de ,,locomotivă’’ pentru a materializa ce prevede legislaţia românească și comunitară, nu vom reuși niciodată să sperăm pentru normalitate, pentru o stare generală de sănătate a naţiunii mai bună, pentru rezultate notabile în competiţiile internaţionale.

Problemă	Cauză principală	Direcție de redresare
Sport școlar/universitar slab funcțional	Asociațiile sportive școlare și universitare nu au fost operaționalizate ca structuri vii; FSSU nu are o rețea teritorială reală desi are scriptic filiale teritoriale	Rețea județeană FSSU + ASS/ASU active + calendar anual obligatoriu +parteneriate cu federaţiile naţionale pe ramură de sport/asociaţiile judeţene&ale municipiului București pe ramură de sport
Sportul Pentru Toti nefuncţional	Deși avem stabilit prin lege un Comitet al activităţilor fizice sportive pentru sănătate, educaţie şi recreare, organism consultativ în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Sport, a cărui organizare, funcţionare şi componenţă se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, forul nu este lucrativ	Pentru coordonarea aplicării Programului naţional «Sportul pentru toţi» se constituie Comitetul activităţilor fizice sportive pentru sănătate, educaţie şi recreare, organism consultativ în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Sport, a cărui organizare, funcţionare şi componenţă se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Finanțare locală impredictibilă	APL-urile nu au aprobate metodologii clare sau le confundă cu granturi culturale/sociale	Metodologii-cadru locale și finanțare multianuală pentru proiecte și programe sportive
Familia nu mai produce reflexul mișcării	Urbanizare, access exagerat pe device uri digitale, timp redus, costuri, anxietate parentală, lipsa spațiilor sigure	Program național Familie Activă + infrastructură de proximitate
Sponsorizarea nu funcționează pentru sport	Birocrație, incertitudine fiscală, lipsă de proiecte bancabile și raportare slabă, neîncredere	Facilităţi fiscale pentru sponsori, credit fiscal clar, registru de proiecte și programe sportive eligibile, raportare digitală
Lipsă de comparație și învățare internațională	România nu preia mecanisme funcționale din sisteme mature	Model mixt: școală + club + UAT + voucher + date publice

1. Cadru conceptual și juridic: sportul pentru toți, nu „sport de masă”

Recomand cu tărie folosirea termenului „sportul pentru toți” ca noțiune principală, deoarece acesta este termenul consacrat de Legea nr. 69/2000 pentru politicile de participare a populației. Expresia „sport de masă” poate apărea în limbaj curent sau în traduceri neprofesioniste ale conceptului „grassroots sport”, dar este o sintagma greșită, care nu se regăsește nici în limbajul academic și nu este suficientă pentru a acoperi integral dreptul persoanei la activitate fizică și sport.

Legea nr. 69/2000 prevede că educaţia fizică și sportul (care sunt doua domenii distincte), cuprind: educația fizică, sportul școlar și universitar, sportul pentru toți, sportul de performanță și exercițiile fizice practicate în scop de întreținere, profilactic sau terapeutic. Această arhitectură juridică arată că sportul pentru populație nu este o masă nediferențiată, ci un ansamblu de drepturi, instituții, programe și responsabilități publice.

La nivel european, art. 165 TFUE conferă Uniunii Europene competența de sprijin în sport, iar Carta Europeană a Sportului a Consiliului Europei formulează politica sportivă în logica dreptului la sport și a accesului tuturor. OMS tratează inactivitatea fizică drept problemă de sănătate publică, nu doar sportivă. Tot OMS spune ca ,, 1 usd investit în sport, scutește sistemul medical de plata a 3 usd pentru tratarea bolilor’’. Investiţiile în sport sunt considerate în sistemele funcţionale ca poduri peste timp echivalente ca și cost cu infrastructura clasică.

Prin urmare, întrebarea „de ce nu mai fac sport românii?” trebuie privită interdisciplinar: juridic, educațional, sociologic, economic, urbanistic, fiscal și medical.

2. Sportul școlar și universitar: de ce nu funcționează mecanismul legal

Legea nr. 69/2000 stabilește, la art. 6, că activitatea sportivă din unitățile și instituțiile de învățământ se organizează în cadrul asociațiilor sportive școlare și universitare. Acest text este fundamental: el arată că școala și universitatea nu trebuie să se limiteze la ora de educație fizică, ci trebuie să aibă structuri asociative proprii pentru activitate sportivă.

În practică, aceste asociații nu sunt funcționale la scară națională. În multe unități de învățământ ele fie nu există, fie există formal, fie nu au buget, personal, calendar sportiv, cod fiscal, cont bancar funcțional, capacitate de atragere a finanțării și conexiune reală cu cluburile sportive locale.

2.1. De ce nu sunt funcționale Asociațiile Sportive Școlare și Universitare

Lipsa unei metodologii operaționale moderne, unitare și obligatorii pentru înființare, funcționare, finanțare, guvernanță, raportare și control. FSSU a aprobat ,,Regulamentul de organizare și desfășurare a activităţilor în cadrul Asociaţiilor Sportive Şcolare dar din păcate nu a fost pus în aplicare de către unităţile de învăţământ’’.
Confuzie între ora de educație fizică, competiția școlară și activitatea sportivă organizată în afara orelor de curs.
Lipsa unei surse bugetare clare pentru activitatea curentă a asociațiilor sportive școlare și universitare.
Profesorul de educație fizică este tratat mai mult ca titular de disciplină decât ca organizator al vieții sportive a școlii.
Directorii de școli nu au indicatori de performanță legați de participarea elevilor la activități fizice și sportive.
Lipsa unui sistem digital național de înscriere, calendar, rezultate, participare și monitorizare a elevilor activi.
Relația dintre ASS/ASU, cluburile sportive școlare, cluburile sportive universitare, cluburile sportive de drept public dar și de drept privat, federațiile sportive și administrația locală nu este clarificată sufficient iar piramida este nefuncţională.
Universitățile, cu mici excepții, nu tratează sportul ca parte a vieții studențești, ci ca disciplină periferică sau activitate opțională. Singura Asociaţie Sportivă Universitară fondată conform legislaţiei în vigoare este la Universitatea AI Cuza din Iași, care a reușit în martie 2026 să materializeze o prevedere legislativă obligatory încă din anul 2000.

2.2. De ce FSSU nu are filiale județene funcționale

Federația Sportului Școlar și Universitar este o instituţie de drept public în cadrul MEC și funcţionează ca o structură a administraţiei publice centrale care asigură cadrul necesar dezvoltării, organizării și funcționării sportului școlar și universitar. Problema este că o structură centrală, fără o rețea teritorială cu atribuții, oameni, buget și responsabilitate, nu poate coordona efectiv viața sportivă din mii de școli și universități.

Absența filialelor județene sau a unor structuri teritoriale echivalente produce o ruptură între politica națională și realitatea locală. Inspectoratele școlare pot sprijini competiții, dar nu înlocuiesc o structură sportivă de specialitate capabilă să dezvolte asociații sportive, să conecteze cluburi, să pregătească voluntari, să atragă finanțare și să urmărească indicatori de participare.

Cauza este în principal una de proiectare instituțională dar mai ales depinde de o voinţă politică: FSSU a fost gândită ca structură centrală, dar nu au fost înfiinţate filiale teritoriale comparabile cu un sistem național de sport școlar, așa cum dealtfel prevede Hotărârea de Guvern nr. 1239/1996 privind înființarea, organizarea și funcționarea Federației Sportului Școlar și Universitar, publicată în Monitorul Oficial nr. 306 din 25 noiembrie 1996. Rezultatul este că sportul școlar depinde prea mult de inițiativa profesorilor, de bunăvoința directorilor și de capacitatea locală accidentală. Baza piramidei sportului românesc ar trebui sa o reprezinte sportul școlar cu cei 3 milioane de elevi.

Nivel	Situație actuală frecventă	Funcție necesară
Școală	ASS inexistentă sau formală	asociaţie sportivă școlară, cu elevi legitimați în activități regulate, minim 2-3 ședinţe de antrenament/săptămână
Județ	coordonare prin inspectorate și comisii	filială/structură județeană FSSU cu responsabilitate sportive colaborare strânsă cu inspectoratele școlare și asociaţiile pe ramură de sport
Național	calendar competițional și reprezentare internaţională	strategie, standarde, platformă digitală, finanțare, raportare, înscriere și participare la competiţiile internationale ISF
Universitate	ASU inexistentă, activități punctuale sau echipe izolate	asociație sportivă universitară conectată la competiții și viață studențească, organizare de campionate naţionale universitare, înscriere și participare la compeţiile internaţionale EUSA&FISU

2.3. Plan de măsuri pentru sportul școlar și universitar

Aprobarea unei metodologii naționale pentru Asociațiile Sportive Școlare și Universitare: model de statut, guvernanță, buget, cont bancar, raportare, calendar minim și relația cu școala/universitatea.
Înfiinţarea de filiale judeţene FSSU, cu responsabilitate directă pentru ASS/ASU, competiții și raportare.
Introducerea unui indicator obligatoriu în managementul școlii: procentul elevilor implicați săptămânal în activități fizice/sportive organizate în afara orelor obligatorii.
Deschiderea bazelor sportive școlare după program, prin protocoale standard între școală, UAT, ASS, cluburi și părinți.
Program național „Școala Activă”: minimum trei activități sportive extracurriculare săptămânale pe unitate de învățământ, în funcție de infrastructură.
Platformă digitală FSSU: registru ASS/ASU, calendar, înscrieri, rezultate, prezență, voluntari, sponsori, raport anual pe județe.
Finanțare a unităţilor de învăţământ per elev participant, nu doar finanțare pentru faze finale sau deplasări.
Campionate universitare zonale pe parcursul întregului an, cu integrarea universităților, cluburilor sportive universitare și autorităților locale.
Formarea profesorilor de educație fizică pentru management sportiv școlar, atragere de finanțări și organizare de voluntariat.
Conectarea ASS/ASU cu federațiile sportive naționale prin protocoale de inițiere, arbitraj (program national young referee), materiale și participare la competiții.

3. Finanțarea locală a proiectelor și programelor sportive: de ce lipsesc metodologiile de finanţare?

Administrațiile publice locale au un rol esențial în susținerea sportului, deoarece sportul pentru toți și sportul comunitar sunt, în mod natural, fenomene de proximitate. Oamenii fac sport acolo unde locuiesc: în școală, cartier, parc, bază sportivă locală, club local sau sală accesibilă.

Problema este că multe UAT-uri nu au metodologii clare și stabile pentru finanțarea proiectelor și programelor sportive. Unele finanțează punctual evenimente, altele folosesc proceduri generale din Legea nr. 350/2005, altele evită finanțarea din cauza fricii de control, iar altele nu fac distincţia între finanțarea sportului de performanță, sportului pentru toți și infrastructurii sportive.

Legislaţia este foarte clară și are prevederi privind aprobarea de către autorităţile deliberative a metodologiei de finanţare pentru proiecte și programe sportive pe următoarele programe naţionale de utilitate publica:

programul P1 „Promovarea sportului de performanță”;
programul P2 „Sportul pentru toți”;
programul P3 „Întreținerea, funcționarea şi dezvoltarea bazei materiale sportive”;
programul P4 ,,Oina sport naţional’’;
programul P5 ,,România în Mișcare’’;
programul national pentru ,,Dezvoltarea Sportului Şcolar și Universitar’’;

3.1. Cauzele lipsei metodologiilor locale

Neclaritate între finanțarea nerambursabilă potrivit Legii nr. 350/2005 și finanțarea programelor sportive potrivit legislației speciale a sportului.
Lipsa unui model național de metodologie-cadru pe care UAT-urile să îl poată adapta rapid.
Teama funcționarilor de riscuri de audit, conflict de interese, eligibilitate și decontare.
Confuzia dintre club sportiv, ONG, societate comercială sportivă, structură sportivă de drept public și structură sportivă de drept privat.
Finanțarea este deseori anuală și tardivă, deși sportul presupune sezoane, calendar competițional și pregătire multianuală.
Lipsa indicatorilor: număr de beneficiari, număr de copii, ore de activitate, cost per participant, retenție, rezultate sociale și de sănătate.
Proceduri greoaie de depunere, evaluare, contractare și raportare, disproporționate pentru cluburile mici și programele comunitare.

3.2. Plan de măsuri pentru metodologii locale de finanțare

Elaborarea, la nivel central, a unei metodologii-cadru pentru finanțarea locală a proiectelor și programelor sportive, cu anexe standard: ghid, contract, buget, raport, grilă de evaluare, indicatori.
Obligația fiecărui UAT peste un anumit prag de populație de a aproba anual sau multianual o metodologie pentru sport, separată de cultură sau alte domenii.
Separarea liniilor de finanțare: sport școlar și universitar; sport pentru toți; sport de performanță local; evenimente sportive; infrastructură și dotări; incluziune socială prin sport.
Introducerea finanțării multianuale pentru programe sportive recurente (modificarea adusă în acest an Legii 350 /2005 privind finanţarea nerambursabilă prevede clar finanţarea multianuală), în special pentru copii, juniori, sport școlar și universitar, persoane cu dizabilități și sport comunitar.
Finanțare bazată pe indicatori: participanți unici, frecvență, categorii vulnerabile, ore de activitate, cost per beneficiar, continuitate.
Platformă digitală unică locală sau județeană pentru depunere, evaluare, contractare, raportare și publicarea rezultatelor.
Ghiduri și formare pentru funcționarii din primării și consilii județene privind finanțarea legală a sportului.
Audit preventiv și modele de bună practică, nu doar control ulterior sancționator.
Publicarea anuală a unui „Raport local al sportului”: buget, beneficiari, infrastructură, cluburi finanțate, indicatori de participare.
Corelarea finanțărilor locale cu planurile FSSU, ale inspectoratelor școlare, federațiilor și cluburilor sportive.

4. Pierderea culturii practicării activităților fizice în familie

Una dintre cele mai profunde cauze ale scăderii practicării sportului este pierderea culturii familiale a mișcării. În multe familii, sportul nu mai este comportament obișnuit, ci activitate opțională, costisitoare, externalizată către cluburi și concurată masiv de tehnologie.

În anii anteriori digitalizării masive, copiii acumulau multă mișcare prin joc liber: fotbal între blocuri, mers pe jos, bicicletă, alergare, curtea școlii, parcuri, joacă nestructurată. Astăzi, o parte din această mișcare spontană a fost înlocuită de ecrane, transport auto, teme, meditații, spații urbane aglomerate și activități programate.

4.1. Cauzele familiale și sociale

Modelul parental sedentar: copilul vede mai rar adulți care practică mișcare regulată.
Timpul familiei este fragmentat între muncă, trafic, teme, meditații și activități digitale.
Sportul copiilor a devenit adesea serviciu comercial, nu practică naturală de familie.
Costurile crescute ale cluburilor, echipamentului și transportului exclud familiile vulnerabile.
Orașele au pierdut spații sigure de joacă spontană; curțile și terenurile au fost ocupate de mașini sau construcții.
Părinții sunt mai protectori, uneori justificat, din cauza traficului și a percepției de nesiguranță.
Școala nu compensează suficient lipsa mișcării din familie.
Există o cultură a succesului școlar îngust, în care sportul este perceput ca pierdere de timp față de meditații sau examene.
Pandemia a consolidat rutine sedentare, iar revenirea la mișcare nu a fost tratată ca prioritate națională.

4.2. Plan de măsuri pentru reconstruirea culturii familiale a mișcării

Program național „Familie Activă”: evenimente săptămânale gratuite în parcuri, baze sportive școlare și centre comunitare.
Campanii nu doar de informare, ci de activare: calendar public cu locuri, ore, activități, instructori și acces gratuit sau subvenționat pentru sportul școlar.
Voucher de activitate fizică pentru copii din familii cu venituri reduse, utilizabil pentru cluburile care se ocupă cu performanţa sportive ( înot, atletism, sporturi de echipă, altele).
Infrastructură de proximitate: terenuri mici, piste, alei sigure, iluminat, vestiare minimale, acces gratuit în cartiere.
Parteneriat școală-părinți-club: zile sportive de familie, competiții recreative, inițiere sportivă și educație pentru sănătate.
Introducerea „prescripției de activitate fizică” prin medicul de familie sau medicina școlară pentru copii cu risc de obezitate, sedentarism sau probleme posturale.
Limitarea pasivității prin politici școlare: pauze active, transport activ către școală, activităţi gratuite în cadrul ASS urilor și îndrumare către cluburile sportive care se ocupă de performanţă sportivă.
Crearea unei biblioteci digitale naționale cu programe simple de mișcare pentru familie, pe vârste și niveluri.
Stimularea UAT-urilor să finanțeze programe de weekend pentru familii, nu doar competiții de performanță.
Evaluare anuală prin sondaje: câte familii practică activități fizice împreună cel puțin o dată pe săptămână.

Notă: Este rolul sistemului să readucă sportul în agenda familiei. Una din cele mai la îndemână măsuri ar fi transformarea din optional în obligatoriu a activităţii de participare a elevului la ședinţele de antrenament (2-3/săptămână) din cadrul Asociaţiei Sportive Şcolare, notarea acestei activităţi ca ,,activitate motrică’’. Astfel s-ar rezolva și marea problemă a numărului mic de ore de educaţie fizică (1 oră la nivel liceal). Părinţii sunt cei mai interesaţi de sănătatea copiilor. Părintele, bunicii și ceilalţi membri ai familiei vor fi interesaţi să fie suporter al copilului în competiţia dintre școli. Dacă vedem astăzi la TV jocuri de ligă naţională (în special la handbal, baschet, volei) cu sala goală, ne uităm la jocurile dintre liceele bucureștene care se dispută cu Sala Polivalentă arhiplină și ne dăm seama ușor că sportul este un fenomen extraordinar iar tinerii români au nevoie de socializare și mai ales de validare. De asemenea, trebuie accentuat și explicat că rolul sportului este cel de a îmbunătăţi starea generală de sănătate iar performanţa sportivă este o rezultantă a educaţiei în timp. Tinerii români crescuţi într-un astfel de mediu, vor fi cu siguranţa mai sănătoși și mai educaţi. Chiar dacă nu vor fi toţi campioni, cu siguranţă vor fi suporteri și își vor îndruma la rândul lor copiii pentru a practica o ramură sportivă și de a fi un suporter activ pentru un club care va reprezenta comunitatea în care trăiește și face parte activ.

5. De ce nu este funcțională pârghia sponsorizării

Sponsorizarea ar trebui să fie una dintre cele mai importante pârghii de finanțare a sportului. În practică, ea funcționează sub potențial, mai ales pentru sportul pentru toți, sportul școlar, cluburile de copii și programele comunitare.

Codul fiscal permite sponsorizarea în anumite limite, iar Formularul 177 permite redirecționarea unor sume din impozitul datorat. Cu toate acestea, mecanismul este perceput de multe firme ca birocratic, riscant sau dificil de urmărit, iar multe structuri sportive nu prezintă proiecte suficient de clare, măsurabile și credibile pentru mediul privat.

5.1. Cauze

Companiile nu înțeleg suficient diferența dintre sponsorizare, donație, reclamă/publicitate și finanțare nerambursabilă.
Regulile fiscale sunt tehnice, iar termenele și documentele descurajează firmele mici și mijlocii.
Beneficiarii sportivi nu au adesea proiecte scrise profesionist: obiective, buget, impact, indicatori, raportare.
Lipsa încrederii: sponsorii nu văd clar câți copii sau beneficiari sunt sprijiniți și ce rezultat social produce finanțarea.
Sponsorizarea merge mai ușor către evenimente vizibile decât către programe de bază, recurente, cu impact educațional.
Registrul entităților eligibile, condițiile de deductibilitate și procedura fiscală sunt insuficient comunicate în limbaj simplu.
Cluburile mici nu au personal administrativ pentru contracte, justificări și raportări.
Nu există o platformă publică de proiecte sportive eligibile, verificate și raportabile, pe județe și domenii.

Notă: Vă spuneam în alte analize publicate că:

– În anul fiscal 2024, a fost disponibilă pentru sponsorizare conform Raportului ANAF suma de 5.3 miliarde Ron însemnând puţin peste 1 miliard Euro și au fost accesaţi doar 180 milioane Euro (16.7%);

– În anul fiscal 2025, a fost disponibilă pentru sponsorizare conform Raportului ANAF suma de 4.7 miliarde Ron însemnând mai puţin de 1 miliard Euro și au fost accesaţi doar 150 milioane Euro (15 %);

Trăim într-un cerc vicios și din păcate companiile nu sunt interesate să sponsorizeze, beneficiarii nu scriu proiecte finanţabile și prezentări, strategiile de marketing și comunicare ale structurilor sportive sunt slabe, finanţele tratează ,,sponsorizarea’’ ca un act fiscal care reduce volumul de colectare a sumelor la bugetul de stat.

5.2. Plan de măsuri pentru sponsorizare

Crearea unui ghid fiscal simplificat pentru sponsorizarea sportului, cu exemple, plafoane, formulare, pași și calendar anual.
Platformă națională sau județeană de proiecte sportive sponsorizabile: club, statut, eligibilitate fiscală, proiect, buget, indicatori, raport final.
Contract standard de sponsorizare pentru sport, validat juridic și fiscal, cu anexe simple de raportare.
Prioritizarea sponsorizării pentru copii, sport școlar, sport pentru toți, persoane cu dizabilități și infrastructură de proximitate.
Raportare publică obligatorie pentru proiectele sponsorizate: suma primită, număr beneficiari, activități, fotografii, rezultate, audit minimal.
Campanie comună ANAF – ANS – Ministerul Educației – Camere de Comerț pentru explicarea sponsorizării sportive.
Stimularea IMM-urilor locale să susțină cluburi și ASS/ASU din comunitate, prin recunoaștere publică și proceduri simplificate, acordare de facilităţi fiscale sponsorilor.
Clarificarea tratamentului sponsorizării pentru societățile plătitoare de impozit pe profit și pentru microîntreprinderi, inclusiv termenele Formularului 177.
Încurajarea sponsorizărilor multianuale pentru programe recurente, nu doar evenimente punctuale.
Crearea unui „certificat de bună guvernanță sportivă” pentru structurile care primesc sponsorizări publice sau private.

6. Analiză comparativă: state membre UE și sisteme funcționale din SUA, Anglia, Germania, Franța

Modelele internaționale arată că participarea sportivă nu apare spontan. Ea este produsul unui sistem: școală, club, administrație locală, finanțare, voluntariat, date, infrastructură și cultură familială.

Țară/sistem	Mecanism funcțional	Ce lipsește în România	Ce poate fi preluat
SUA	Sport școlar și universitar integrat în identitatea instituției; competiții, echipe, antrenori, campus, comunitate, finanțare și sponsorizare	Școala și universitatea nu au sistem sportiv instituționalizat comparabil	Ligă școlară/universitară reală, identitate sportivă a instituției, date și competiții permanente, scounting și acordare de burse, finanţare a școlilor și universitătilor și în funcţie de numărul de elevi/studenţi sportive și rezultatele din anul percedent
Anglia	Sport England măsoară prin Active Lives; strategie pe 10 ani; finanțare orientată spre inegalități și activitate fizică	România nu are un sistem anual solid de măsurare a activității populației	Observator național, ținte de reducere a inactivității, finanțare pe rezultate
Germania	Cluburile sportive locale sunt coloana vertebrală; circa 86.000 cluburi și peste 29 milioane de membri în sportul organizat	România nu are densitate comparabilă de cluburi comunitare și voluntariat sportiv	Rețea locală de cluburi, voluntariat, sprijin municipal și structuri județene puternice
Franța	Federații cu licențe și cluburi monitorizate anual; Pass Sport ca ajutor direct pentru înscrierea tinerilor	România nu are voucher sportiv national lucrativ și date publice anuale comparabile pe licențe/cluburi	Voucher pentru copii, recensământ anual al cluburilor și licențelor, finanțare țintită
UE	Planul de lucru UE pentru sport 2024-2027 leagă participarea de activitatea fizică pentru sănătate, grassroots sport și accesibilitate	România nu a integrat coerent sportul cu sănătatea publică, educația și viaţa activă	Strategie interministerială și HEPA național operațional

6.1. Statele Unite ale Americii

SUA demonstrează forța sportului integrat în școală și universitate. NFHS raportează anual participarea sportivă în licee, iar NCAA colectează date despre peste 500.000 de studenți-sportivi. Modelul american nu trebuie copiat mecanic, pentru că are costuri și riscuri de comercializare, dar arată un principiu esențial: instituția de învățământ poate fi centru sportiv, identitar și comunitar.

Similitudine posibilă pentru România: o ligă școlară și universitară reală, cu calendar, date publice, antrenori, identitate instituțională și conectare cu comunitatea locală. Diferența majoră: România trebuie să păstreze accesul social, nu să transforme sportul școlar într-un sistem dependent de taxe mari.

6.2. Anglia

Anglia oferă un model de guvernanță prin date. Sport England măsoară sistematic activitatea adulților și copiilor prin Active Lives, iar strategia „Uniting the Movement” tratează sportul și activitatea fizică drept instrumente de reducere a inegalităților și de transformare comunitară. Guvernul britanic a stabilit ambiții explicite de creștere a activității și de reducere a inactivității.

Ce poate învăța România: fără date anuale, nu există politică publică serioasă. România trebuie să știe nu doar câți sportivi legitimați are, ci câți cetățeni fac mișcare, cât de des, unde, pe ce costuri și cu ce bariere.

6.3. Germania

Germania are un sistem construit pe cluburi locale, voluntariat și sprijin public local/regional. DOSB raportează peste 29 milioane de membri în aproximativ 86.000 de cluburi sportive. Acest model arată că sportul pentru populație depinde de infrastructura asociativă locală, nu doar de minister sau federații naționale.

Ce poate învăța România: să reconstruiască rețeaua de cluburi comunitare, să sprijine voluntariatul, să creeze structuri județene funcționale și să trateze clubul local ca serviciu comunitar, nu doar ca pepinieră de performanță.

6.4. Franța

Franța are o tradiție de licențiere sportivă, recensământ anual al licențelor și cluburilor și instrumente de sprijin direct precum Pass Sport, care oferă ajutor financiar pentru înscrierea tinerilor eligibili într-o structură sportivă. Ministerul francez publică date despre licențe și cluburi sportive, iar INJEP colectează statistici detaliate.

Ce poate învăța România: un voucher sportiv național pentru copii poate fi mai eficient decât finanțarea exclusivă a structurilor, dacă este dublat de control, eligibilitate clară și raportarea participării reale.

6.5. Similitudini și diferențe relevante

Toate sistemele funcționale au date publice recurente. România are nevoie de un tablou anual al participării sportive.
Toate sistemele mature combină școala, clubul sportiv și comunitatea. România le tratează adesea separat.
În sistemele funcționale există finanțare predictibilă și infrastructură locală. România finanțează adesea punctual și neuniform.
Voluntariatul este o resursă instituționalizată în Germania, Anglia și SUA. În România, voluntariatul sportiv nu este suficient structurat.
Voucherul sau ajutorul direct pentru participare există în Franța. România ar putea introduce un instrument similar pentru copii și tineri.
Niciun sistem nu este perfect: SUA are risc de comercializare excesivă, Anglia are inegalități persistente, Germania are presiuni pe voluntariat, Franța are subutilizare parțială a voucherului. România trebuie să preia mecanisme, nu mituri.

7. Plan integrat de redresare 2026-2035

Redresarea trebuie făcută etapizat: termen scurt pentru ordine, metodologii și date; termen mediu pentru finanțare și infrastructură; termen lung pentru schimbare culturală și instituțională.

Termen	Măsuri cheie	Indicatori
2026-2027	Metodologie ASS/ASU; filiale teritoriale FSSU; metodologie-cadru de finantare ale APL; ghid sponsorizare; Observator național	100% județe cu coordonare FSSU; minimum 80% școli cu ASS/ASU funcționale; raport național anual
2028-2030	Voucher sportiv copii; finanțări locale multianuale; deschiderea bazelor școlare; platforme digitale; programe familie activă	creștere anuală a copiilor activi; minimum 50% UAT-uri urbane cu metodologii sportive; baze școlare deschise comunității
2031-2035	consolidare cluburi comunitare; infrastructură de proximitate; integrare sănătate-educație-sport; evaluare impact	reducerea sedentarismului; participare crescută la sport pentru toți; rețea națională stabilă de cluburi și ASS/ASU

8. Propuneri legislative și administrative

Completarea Legii nr. 69/2000 cu definiții actualizate pentru sport pentru toți, sport comunitar/de bază, activitate fizică pentru sănătate, sport școlar și sport universitar.
Reglementarea expresă a rețelei teritoriale a FSSU sau a reprezentanțelor județene, cu atribuții, finanțare și raportare.
Obligația Ministerului Educației și Cercetării de a operaționaliza Asociațiile Sportive Școlare și Universitare prin metodologie națională. Semnarea Protocolului de colaborare între Ministerul Educației şi Cercetării și Agenţia Naţională Pentru Sport, în vederea asigurării cadrului organizatoric pentru organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive şcolare și elaborare a ,,Programului Național Pentru Sport În Învățământul Preuniversitar, Pentru Promovarea Educației Fizice Și Sportului În Rândul Elevilor’’ în conformitate cu prevederile art. 46 alin. (9) din Legea 198/2023 a Învăţământului Preuniversitar precum şi a altor acte normative care să contribuie la dezvoltarea domeniului.
Introducerea unui program național multianual „Sport pentru Toți și o Familie Activă” și a programului national ,,Daciada’’ pentru sportul școlar și universitar.
Elaborarea unei metodologii-cadru pentru finanțarea locală a proiectelor și programelor sportive, distinctă de procedurile generale de finanțare nerambursabilă.
Introducerea unui voucher sportiv național pentru copii și tineri, cu prioritate pentru familii vulnerabile.
Crearea Observatorului Național al Participării la Activități Fizice și Sportive, cu raport anual public.
Standardizarea sponsorizării sportive prin contracte model, ghid fiscal și platformă de proiecte eligibile.
Deschiderea controlată a infrastructurii sportive școlare către comunitate, după program, cu norme de siguranță și responsabilitate.
Corelarea politicii sportive cu sănătatea publică: activitate fizică prescrisă, prevenție, obezitate infantilă, sănătate mintală, îmbătrânire activă.

9. Concluzie generală

Românii nu mai fac sport nu pentru că ar fi dispărut interesul pentru mișcare, ci pentru că au fost slăbite instituțiile și obiceiurile care transformau mișcarea într-un comportament normal. Școala nu mai produce suficient sport organizat; universitatea nu mai creează identitate sportivă; familia nu mai are timp, spațiu și cultură de mișcare; administrația locală nu finanțează predictibil; sponsorizarea este complicată și nefuncţională; iar statul măsoară insuficient participarea reală.

Soluția nu este o campanie de imagine, ci reconstrucția din rădăcini a sistemului: sport în școală, sport în familie, sport în comunitate, sport finanțat corect, sport măsurat anual și sport conectat cu sănătatea publică. România are cadrul legal de bază. Ceea ce lipsește este voinţa politică și operaționalizarea sportului.

Formula strategică propusă este: de la sport ca eveniment și performanță selectivă, la sport ca drept, obicei, serviciu comunitar și investiție publică în sănătate și educație.

Constantin Căliman

București, 04 Septembrie 2026

DE CE NU MAI FAC SPORT ROMÂNII?