Una din ideile mele, promovate prin ,,Planul de Dezvoltare a Sistemului National de Sport si Tineret pentru perioada 2016-2028”, este si cea de implementare a ,,scolilor de tip nou”.
Avem cateva state europene care au o experienta in acest domeniu iar ideile lor trebuie sa prinda contur si in Romania.
Avem nevoie de vointa politica pentru a implementa acest sistem.
In orasele in care scolile vechi nu mai corespund cerintelor actuale (si avem aici exemplul orasului Viena), solutia ar fi construirea de scoli noi in zonele metropolitane.
Aceste scoli trebuie sa satisfaca nevoile copiilor nostri care au devenit dintr-o bucurie…. ,,o povara”.
Ducem copii dimineata la scoala, pentru a-i lua la pranz sa-i ducem in cazurile cele mai fericite la after school sau sa alergam cu ei, ba la meditatie la matematica sau chiar mai multe materii in functie de ,,vointa profesorilor”, apoi la o activitate sportiva, apoi la o activitate culturala si ajungem astfel acasa, terminati si noi si copiii.
Edilii vienezi si-au dat seama inca din 2002 ca scolile vechi nu mai corespund cerintelor actuale. Au hotarat astfel sa construiasca scoli in zonele metropolitane pe spatii generoase, cu sali moderne de curs, cantine, spatii de cazare, biblioteci, laboratoare, bazine de inot, teren de sport cu piste de atletism, sali de sport.
Copiii sunt luati dimineata cu autobuzul la ora 8.00 si sunt dusi la scoala urmand ca la ora 16.00 sa fie redati familiei mancati, odihniti, invatati si cu temele facute, cu cel putin o activitate de miscare (sportiva sau de alta natura) efectuata.
Copilul este si trebuie sa ramana o bucurie pentru fiecare familie.
Astfel, parintii impreuna cu ceilalti membri ai familiei, au timp de socializare, pentru a merge la o piesa de teatru sau un film, sau alte activitati.
Si noi am putea implementa un astfel de proiect!
Poate suna prea pompos, dar cred cu tarie ca este timpul pentru ,, A doua Modernizare a Romaniei”!

Școala Saunalahti din Espoo din apropierea orasului Helsinki, a fost dată în folosință acum 4 ani, iar conceptul este unul vizionar nu doar din punct de vedere arhitectural cât și al modului cum este exploatată. Spre exemplu, după terminarea cursurilor, anumite părți din clădire sunt folosite în proiecte comunitare, ceea ce face ca interesul comunității să fie în școală nu doar la figurat ci și la propriu (sursa 4brain.ro).
La fel ca in cazul infrastructurii sportive, Romania nu trebuie sa inventeze nimic ci trebuie mai degraba sa implementeze proiecte care in alte state functioneaza.
Construirea de licee de tip nou reprezintă una din măsurile importante în lansarea programului « A DOUA MODERNIZARE A ROMÂNIEI ».
Rolul acestui program este să îmbunătăţească evident calitatea învăţământului şi selecţia de valori prin:
- asigurarea de condiţii moderne pentru activitatea educaţională şi un cadru competitiv pentru toţi participanţii la acest proces de lungă durată;
- promovarea egalităţii de şanse pentru copiii din zonele rurale în competiţie cu cei din zonele urbane;
Totodată, una din priorităţi o va constitui promovarea noului sistem educaţional ca unul de tip competitiv. Rolul acestuia este să identifice, să pregătească şi să creeze valori atât în planul educaţional general, cât şi in plan sportiv. Se va urmări atât identificarea, pregătirea şi punerea în valoare prin participarea la olimpiadele şcolare şi campionatelor universitare, cât şi o finalitate a şcolii prin profesii care să fie cerute de piaţa muncii. Aceste măsuri vin ca o completare a setului de măsuri propuse prin actuala strategie, o mare problemă naţională reprezentând-o abandonul şcolar.
Etapele implementării:
- identificarea unor zone cu potenţial demografic în fiecare judeţ. Este recomandat ca locaţiile viitoarelor centre educaţionale scoli/licee să fie pe lângă oraşe/municipii la o distanţă de 25-40 km de acestea, pe lângă amenajări hidrografice sau cu alt specific, care să permită practicarea sporturilor nautice, a zonelor unde pot fi amenajate pârtii de schi, aproape de locaţii care să permită practicarea disciplinelor sportive cu specific (paraşutism, sporturi de iarnă ş.);
- construirea celor 47 de licee–pilot, câte unul în fiecare din cele 41 de judeţe si la nivelul celor 6 sectoare ale municipiului Bucuresti . Acestea vor cuprinde: săli de curs, laboratoare, bibliotecă, cantină, săli de sport, bazin de înot şi stadion multifuncţional dotat cu pistă de atletism, alte facilităţi;
- desfiinţarea şcolilor pe o rază de 15-20 km şi înscrierea elevilor în noul centru educaţional, asigurarea transportului acestora la şcoala în care vor învăţa în sistem de învăţământ cu clasele I – XII într-un singur schimb, servirea prânzului la cantină, efectuarea lecţiilor în regim afterschool, participarea la cercurile opţionale şi la activităţi sportive zilnice;
- promovarea educaţiei prin sport. Participarea activă la Olimpiadele Sportive Şcolare şi la toate competiţiile organizate de Federaţia Sportului Şcolar si Universitar, precum şi promovarea valorilor depistate spre înalta performanţă;
- construirea altor centre educaţionale de tip nou. Extinderea acestui program prin construirea unor centre în zonele metropolitane ale marilor oraşe;
In proportie de 99%, infrastructura scolilor si liceelor din Romania este depasita. Cladirile vechi nu mai sunt functionale si nu pot fi adaptate la cerintele si nevoile actuale, neexistand suficient spatiu/teren. Baza sportiva este de cele mai multe ori, daca nu inexistenta – formata dintr-o sala de sport subdimensionata, un teren de sport de dimensiuni de 40×20 mp fara pista de atletism si facilitati specifice.
Cea mai mare problema actuala a sistemului de invatamant din Romania este asigurarea invatamantului de calitate, intr-un singur schimb dar si rezolvarea problemelor de infrastructura necesara unei educatii generale complete. Totodata tinerii, in special copiii cu varste intre 4-12 ani au devenit o povara pentru familie in loc sa fie o bucurie, neexistand suficient timp pentru o viata normala in familie, mare parte din resurse, timp si energie fiind alocate pentru a duce si lua copilul de la scoala, de al conduce la activitati extrascolare sportive/culturale, meditatii sau ore de pregatire sub diverse forme. Tipul de scoli noi – propuse prin strategie – rezolva toate problemele de acest gen redand familiei un tanar pentru activitati familiale si de socializare sau care sa-si petreaca timpul intr-un mod constructiv.
Schita 1. Baza sportiva fara pista de atletism.
Schita 2. Baza sportiva completa.
Schita 3. Teren multifunctional pentru rugby si fotbal.
Comments: no replies